Şi nimeni nu ştie când şi dacă va fi vreodată renovat Cazinoul

A fost odată ca niciodată o clădire falnică la ţărm de Mare Neagră. Şi cum conform tradiţiilor româneşti cele mai simbolice opere ale ţării sunt sortite pierzaniei, şi noi, locuitorii României ne-am făcut, desigur, un obicei din a ne îndrăgosti de vechituri, de geamurile lor sparte, de mirosul lor de putregai şi igrasie, de pereţii decojiţi, de cadavrele de  porumbei, de bucăţi de beton căzut de te miri unde şi lângă capul cui şi  de ideea că vreodată vor mai fi ce au fost. Dacă săptămâna trecută se putea vizita Cazinoul, în schimbul unei mici sau mari “atenţii“ pentru paznici, de data aceasta accesul în interiorul clădirii a fost interzis cu vehemenţă, dar desigur, fără a se nega cu aceeaşi vehemenţă “rebeliunile” paznicilor- investitori care tronau la intrarea principală săptămâna trecută.
Atmosfera  duminicală e aceeaşi: artistul boem de vârsta a treia uşor temperamental în faţa aparatelor foto dar excesiv de zâmbăreţ când vine vorba de turişti cu “dare de mână” şi  pasionat de cântatul la acordeon,  combinat cu praf, noroi, ciment şi câteva semne care anunţă şantierul din zonă, câteva tarabe ruginite şi pline ochi de frunzele arămii, care odată vindeau cozonaci şi îngheţată şi poziţionate vis-a-vis de un stand de portrete şi peisaje  în creion şi cărbune, nesupravegheat de artistul  în sine. Probabil o strategie de a ne convinge că în zona aceea chiar mai trec oameni din când în când.  Desigur, ca în orice alt loc din Constanţa, maidanezii  nu lipsesc. Eşti străin, latră. Şi cum străinii mai vizitează ceea ce se crede că a rămas din Cazino, imaginaţi-vă că aceşti “prieteni ai oamenilor” au o activitate destul de intensă, o dată la câteva zile. Chiar azi, un grup de vârstnici condus de un ghid român deloc deschis unei conversaţii, a coborît agale scările, şi ele aflate teoretic în renovare, şi au făcut câteva poze. Poze clădirii în sine? Bineînţeles că nu. Mării şi pescăruşilor. Încep să cred că doar marea şi cluburile de fiţă mai atrag turiştii în vremurile astea. Şi nu vrem să intrăm în subiectul “Poluarea Mării Negre” şi “Cum de s-a deschis localul  La Lăutari în aceeaşi clădire cu Casa de Cultură”. Plus că însăşi denumirea “La Lăutari” ne forţează la tautofonii. Dar deviem de la subiect.  E în regulă, ne-am obişnuit cu ideea:  nu investim in patrimoniul local şi naţional, dar când o facem, o facem în tot oraşul simultan, pentru că nu ni se pare nimic în neregulă cu faptul că turiştii vin şi că vor să admire  aceleaşi monumente şi atracţii cu care i-am obişnuit, dar ghinion, toate sunt în renovare, de ceva timp şi nu par a se termina prea curând, oricât de optimişti şi încrezători am vrea noi să fim. Ştiaţi că în 2008, într-o sală a Cazinoului  s-au filmat ultimele scene dintr-o producţie americană? Este vorba de The Brothers Bloom, în care joacă însuşi Adrien Brody, care s-a filmat atât în Cazinoul Constanţa, cât şi la Castelul Peleş. Avantajul nostru a fost că scenele respective nu se axau pe clădire, ci pe actori. Spunea cumva, cineva, cândva că această clădire nu are potenţial economic? Interesant. Brusc, paznicul chiar are stofă de investitor, nu-i aşa? Adică oamenii cu simţ antreprenorial au declarat obiective turistice locurile în care s-a filmt Twilight, de exemplu, dar noi nu avem cum să scoatem niciun fel de profit dintr-o clădire cu o istorie atât de complexă?  Dar să fim mai optimişti: potrivit proiectului iniţiat de reprezentanţii Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa, până la sfârşitul acestui an urmează să fie finalizată documentaţia necesară finanţării cu bani europeni, iar cândva prin  2014 să se înceapă lucrările. O să uităm pentru moment de acea finanţare a Queen Investments care nu s-a finalizat într-o notă prea optimistă.