Atmosfera duminicală e aceeaşi: artistul boem de vârsta a treia uşor temperamental în faţa aparatelor foto dar excesiv de zâmbăreţ când vine vorba de turişti cu “dare de mână” şi pasionat de cântatul la acordeon, combinat cu praf, noroi, ciment şi câteva semne care anunţă şantierul din zonă, câteva tarabe ruginite şi pline ochi de frunzele arămii, care odată vindeau cozonaci şi îngheţată şi poziţionate vis-a-vis de un stand de portrete şi peisaje în creion şi cărbune, nesupravegheat de artistul în sine. Probabil o strategie de a ne convinge că în zona aceea chiar mai trec oameni din când în când. Desigur, ca în orice alt loc din Constanţa, maidanezii nu lipsesc. Eşti străin, latră. Şi cum străinii mai vizitează ceea ce se crede că a rămas din Cazino, imaginaţi-vă că aceşti “prieteni ai oamenilor” au o activitate destul de intensă, o dată la câteva zile. Chiar azi, un grup de vârstnici condus de un ghid român deloc deschis unei conversaţii, a coborît agale scările, şi ele aflate teoretic în renovare, şi au făcut câteva poze. Poze clădirii în sine? Bineînţeles că nu. Mării şi pescăruşilor. Încep să cred că doar marea şi cluburile de fiţă mai atrag turiştii în vremurile astea. Şi nu vrem să intrăm în subiectul “Poluarea Mării Negre” şi “Cum de s-a deschis localul La Lăutari în aceeaşi clădire cu Casa de Cultură”. Plus că însăşi denumirea “La Lăutari” ne forţează la tautofonii. Dar deviem de la subiect. E în regulă, ne-am obişnuit cu ideea: nu investim in patrimoniul local şi naţional, dar când o facem, o facem în tot oraşul simultan, pentru că nu ni se pare nimic în neregulă cu faptul că turiştii vin şi că vor să admire aceleaşi monumente şi atracţii cu care i-am obişnuit, dar ghinion, toate sunt în renovare, de ceva timp şi nu par a se termina prea curând, oricât de optimişti şi încrezători am vrea noi să fim. Ştiaţi că în 2008, într-o sală a Cazinoului s-au filmat ultimele scene dintr-o producţie americană? Este vorba de The Brothers Bloom, în care joacă însuşi Adrien Brody, care s-a filmat atât în Cazinoul Constanţa, cât şi la Castelul Peleş. Avantajul nostru a fost că scenele respective nu se axau pe clădire, ci pe actori. Spunea cumva, cineva, cândva că această clădire nu are potenţial economic? Interesant. Brusc, paznicul chiar are stofă de investitor, nu-i aşa? Adică oamenii cu simţ antreprenorial au declarat obiective turistice locurile în care s-a filmt Twilight, de exemplu, dar noi nu avem cum să scoatem niciun fel de profit dintr-o clădire cu o istorie atât de complexă? Dar să fim mai optimişti: potrivit proiectului iniţiat de reprezentanţii Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa, până la sfârşitul acestui an urmează să fie finalizată documentaţia necesară finanţării cu bani europeni, iar cândva prin 2014 să se înceapă lucrările. O să uităm pentru moment de acea finanţare a Queen Investments care nu s-a finalizat într-o notă prea optimistă.
marți, 22 octombrie 2013
Şi nimeni nu ştie când şi dacă va fi vreodată renovat Cazinoul
A fost odată ca niciodată o clădire falnică la ţărm de Mare Neagră. Şi cum conform tradiţiilor româneşti cele mai simbolice opere ale ţării sunt sortite pierzaniei, şi noi, locuitorii României ne-am făcut, desigur, un obicei din a ne îndrăgosti de vechituri, de geamurile lor sparte, de mirosul lor de putregai şi igrasie, de pereţii decojiţi, de cadavrele de porumbei, de bucăţi de beton căzut de te miri unde şi lângă capul cui şi de ideea că vreodată vor mai fi ce au fost. Dacă săptămâna trecută se putea vizita Cazinoul, în schimbul unei mici sau mari “atenţii“ pentru paznici, de data aceasta accesul în interiorul clădirii a fost interzis cu vehemenţă, dar desigur, fără a se nega cu aceeaşi vehemenţă “rebeliunile” paznicilor- investitori care tronau la intrarea principală săptămâna trecută.
Atmosfera duminicală e aceeaşi: artistul boem de vârsta a treia uşor temperamental în faţa aparatelor foto dar excesiv de zâmbăreţ când vine vorba de turişti cu “dare de mână” şi pasionat de cântatul la acordeon, combinat cu praf, noroi, ciment şi câteva semne care anunţă şantierul din zonă, câteva tarabe ruginite şi pline ochi de frunzele arămii, care odată vindeau cozonaci şi îngheţată şi poziţionate vis-a-vis de un stand de portrete şi peisaje în creion şi cărbune, nesupravegheat de artistul în sine. Probabil o strategie de a ne convinge că în zona aceea chiar mai trec oameni din când în când. Desigur, ca în orice alt loc din Constanţa, maidanezii nu lipsesc. Eşti străin, latră. Şi cum străinii mai vizitează ceea ce se crede că a rămas din Cazino, imaginaţi-vă că aceşti “prieteni ai oamenilor” au o activitate destul de intensă, o dată la câteva zile. Chiar azi, un grup de vârstnici condus de un ghid român deloc deschis unei conversaţii, a coborît agale scările, şi ele aflate teoretic în renovare, şi au făcut câteva poze. Poze clădirii în sine? Bineînţeles că nu. Mării şi pescăruşilor. Încep să cred că doar marea şi cluburile de fiţă mai atrag turiştii în vremurile astea. Şi nu vrem să intrăm în subiectul “Poluarea Mării Negre” şi “Cum de s-a deschis localul La Lăutari în aceeaşi clădire cu Casa de Cultură”. Plus că însăşi denumirea “La Lăutari” ne forţează la tautofonii. Dar deviem de la subiect. E în regulă, ne-am obişnuit cu ideea: nu investim in patrimoniul local şi naţional, dar când o facem, o facem în tot oraşul simultan, pentru că nu ni se pare nimic în neregulă cu faptul că turiştii vin şi că vor să admire aceleaşi monumente şi atracţii cu care i-am obişnuit, dar ghinion, toate sunt în renovare, de ceva timp şi nu par a se termina prea curând, oricât de optimişti şi încrezători am vrea noi să fim. Ştiaţi că în 2008, într-o sală a Cazinoului s-au filmat ultimele scene dintr-o producţie americană? Este vorba de The Brothers Bloom, în care joacă însuşi Adrien Brody, care s-a filmat atât în Cazinoul Constanţa, cât şi la Castelul Peleş. Avantajul nostru a fost că scenele respective nu se axau pe clădire, ci pe actori. Spunea cumva, cineva, cândva că această clădire nu are potenţial economic? Interesant. Brusc, paznicul chiar are stofă de investitor, nu-i aşa? Adică oamenii cu simţ antreprenorial au declarat obiective turistice locurile în care s-a filmt Twilight, de exemplu, dar noi nu avem cum să scoatem niciun fel de profit dintr-o clădire cu o istorie atât de complexă? Dar să fim mai optimişti: potrivit proiectului iniţiat de reprezentanţii Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa, până la sfârşitul acestui an urmează să fie finalizată documentaţia necesară finanţării cu bani europeni, iar cândva prin 2014 să se înceapă lucrările. O să uităm pentru moment de acea finanţare a Queen Investments care nu s-a finalizat într-o notă prea optimistă.
Atmosfera duminicală e aceeaşi: artistul boem de vârsta a treia uşor temperamental în faţa aparatelor foto dar excesiv de zâmbăreţ când vine vorba de turişti cu “dare de mână” şi pasionat de cântatul la acordeon, combinat cu praf, noroi, ciment şi câteva semne care anunţă şantierul din zonă, câteva tarabe ruginite şi pline ochi de frunzele arămii, care odată vindeau cozonaci şi îngheţată şi poziţionate vis-a-vis de un stand de portrete şi peisaje în creion şi cărbune, nesupravegheat de artistul în sine. Probabil o strategie de a ne convinge că în zona aceea chiar mai trec oameni din când în când. Desigur, ca în orice alt loc din Constanţa, maidanezii nu lipsesc. Eşti străin, latră. Şi cum străinii mai vizitează ceea ce se crede că a rămas din Cazino, imaginaţi-vă că aceşti “prieteni ai oamenilor” au o activitate destul de intensă, o dată la câteva zile. Chiar azi, un grup de vârstnici condus de un ghid român deloc deschis unei conversaţii, a coborît agale scările, şi ele aflate teoretic în renovare, şi au făcut câteva poze. Poze clădirii în sine? Bineînţeles că nu. Mării şi pescăruşilor. Încep să cred că doar marea şi cluburile de fiţă mai atrag turiştii în vremurile astea. Şi nu vrem să intrăm în subiectul “Poluarea Mării Negre” şi “Cum de s-a deschis localul La Lăutari în aceeaşi clădire cu Casa de Cultură”. Plus că însăşi denumirea “La Lăutari” ne forţează la tautofonii. Dar deviem de la subiect. E în regulă, ne-am obişnuit cu ideea: nu investim in patrimoniul local şi naţional, dar când o facem, o facem în tot oraşul simultan, pentru că nu ni se pare nimic în neregulă cu faptul că turiştii vin şi că vor să admire aceleaşi monumente şi atracţii cu care i-am obişnuit, dar ghinion, toate sunt în renovare, de ceva timp şi nu par a se termina prea curând, oricât de optimişti şi încrezători am vrea noi să fim. Ştiaţi că în 2008, într-o sală a Cazinoului s-au filmat ultimele scene dintr-o producţie americană? Este vorba de The Brothers Bloom, în care joacă însuşi Adrien Brody, care s-a filmat atât în Cazinoul Constanţa, cât şi la Castelul Peleş. Avantajul nostru a fost că scenele respective nu se axau pe clădire, ci pe actori. Spunea cumva, cineva, cândva că această clădire nu are potenţial economic? Interesant. Brusc, paznicul chiar are stofă de investitor, nu-i aşa? Adică oamenii cu simţ antreprenorial au declarat obiective turistice locurile în care s-a filmt Twilight, de exemplu, dar noi nu avem cum să scoatem niciun fel de profit dintr-o clădire cu o istorie atât de complexă? Dar să fim mai optimişti: potrivit proiectului iniţiat de reprezentanţii Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa, până la sfârşitul acestui an urmează să fie finalizată documentaţia necesară finanţării cu bani europeni, iar cândva prin 2014 să se înceapă lucrările. O să uităm pentru moment de acea finanţare a Queen Investments care nu s-a finalizat într-o notă prea optimistă.
luni, 19 martie 2012
Bumtzi, bumtzi ( I)
( Și așa începu seria de postări despre viața de noapte din Constanța. Sau viața de noapte în general. Cer a nu fi judecată în vreun fel.)
Cam jumătate dintre studenții pe care pe timpul zilei îi zărești pe holurile Universității, pe timpul nopții se transformă. Tocilarii din prima bancă se recreează după o săptămână plină din punct de vedere cultural și decid că puțină destrăbălare nu strică. Așadar, părul prins într-o coadă se îndreaptă, buzele date cu luciu incolor devin roz bombon, obrajii pali prind culoare, ochii obosiți de la atâta studiu prind și ei culoare, în funcție de eyeliner și fard. Dar schimbarea nu se oprește aici- fustițe, rochițe, ciorăpei, pantofiori, vin în ajutorul domnișoarelor pentru a completa ținuta de sâmbătă seara cu care vor apărea pe Citynights.ro.
Și când totul e aproape gata și taxi-ul vine și lumea ajunge la club și se instalează, începe distracția, așa cum o înțelege fiecare- băutură- mai alcoolică sau mai puțin alcoolică, muzică- mai bună sau mai puțin bună, prietenii noi sau reînnoite, dansuri- lascive sau mai puțin lascive. După ce s-au îmbătat bine cu toții, discuțiile amuzante, dar fără sens, își fac intrarea. Și tot așa toată noaptea. Și dacă Doamne ferește, vezica ta are nevoi, va trebui să aștepți zeci de minute( asta în cazul în care ai noroc) pentru că lumea trebuie neapărat să- și reîmprospăteze machiajul. Și de ce durează atât? Există un singur răspuns: alcoolemia ridicată. Dar, hei, nu dispera, ai așteptat 20 de minute să-ți faci drum prin mulțime către baie, cât de enervant poate fi să mai aștepți jumătate de oră la coadă?
Cam jumătate dintre studenții pe care pe timpul zilei îi zărești pe holurile Universității, pe timpul nopții se transformă. Tocilarii din prima bancă se recreează după o săptămână plină din punct de vedere cultural și decid că puțină destrăbălare nu strică. Așadar, părul prins într-o coadă se îndreaptă, buzele date cu luciu incolor devin roz bombon, obrajii pali prind culoare, ochii obosiți de la atâta studiu prind și ei culoare, în funcție de eyeliner și fard. Dar schimbarea nu se oprește aici- fustițe, rochițe, ciorăpei, pantofiori, vin în ajutorul domnișoarelor pentru a completa ținuta de sâmbătă seara cu care vor apărea pe Citynights.ro.
Și când totul e aproape gata și taxi-ul vine și lumea ajunge la club și se instalează, începe distracția, așa cum o înțelege fiecare- băutură- mai alcoolică sau mai puțin alcoolică, muzică- mai bună sau mai puțin bună, prietenii noi sau reînnoite, dansuri- lascive sau mai puțin lascive. După ce s-au îmbătat bine cu toții, discuțiile amuzante, dar fără sens, își fac intrarea. Și tot așa toată noaptea. Și dacă Doamne ferește, vezica ta are nevoi, va trebui să aștepți zeci de minute( asta în cazul în care ai noroc) pentru că lumea trebuie neapărat să- și reîmprospăteze machiajul. Și de ce durează atât? Există un singur răspuns: alcoolemia ridicată. Dar, hei, nu dispera, ai așteptat 20 de minute să-ți faci drum prin mulțime către baie, cât de enervant poate fi să mai aștepți jumătate de oră la coadă?
duminică, 8 ianuarie 2012
În memoria trenului de la ora 6
Nu mulți au auzit de el. Și cei care au auzit nu vor să mai audă vreodată. Cei care sunt nevoiți să-l folosească s-au transformat în oameni fără principii, au căpătat trăsături specifice numai Omului Păianjen( ajung mai târziu la asta) sau așa-zisei Bridezilla.
Unii sunt așa de obsedați de a pune mâna pe un loc liber încât atunci când o fac ocupă chiar două- "să fie!". Dar cei care n-au avut șansa să aiba un loc, pentru care au plătit, că tot veni vorba, consideră că l-au apucat pe Dumnezeu de picior fie și dacă au un loc pe jos, pe podea, pe hol, nicidecum în compartiment- unii n-au parte nici măcar de asta.
Și toate pentru ce? Pentru a urca în Trenul de la ora 6 și a ajunge acasă. Casa situată unde? Undeva pe ruta Constanța- Călărași, că pe aici trece Măria Sa, Trenul.
Acest proces ce are ca scop ocuparea unui loc începe cu câteva - secunde? Nu!, minute?- Nu!, ore? Da!- înainte, când EI, navetiștii, se strâng pe peron. Evident, majoritatea( îmi place să cred că toți, dar n-am dovezi concrete) , se învoiesc de la muncă pentru a ajunge aici. La fiecare șuierat de tren, pe toți îi trece un fior... "Oare vine?" e întrebarea pe care absolut fiecare creier de pe acel peron o procesează. Și desigur, experiența nu-i trădează. Chiar vine. Și trenul se apropie de ei Și ei de tren. și toți se duc ușor, ușor, ușor și mai aproape și mai aproape și mai aproape de șine. Și ce dacă o să dea peste ei? Mare lucru! Măcar ocupă un loc. Cel puțin teoretic. "Cum? Să prindă X un loc și eu nu? Ce fel de bărbat sunt? Cum mai dau eu ochii cu nevastă-mea și cu ai mei copii dacă nici măcar un loc nu pot să prind? O să mă arunc." Și se aruncă. La propriu. Pe tren. Doamne ferește de alte subînțelesuri! Și aici intră Omul Păianjen în scenă. Dar iese la iveală și personalitatea de Bridezilla în curând, prieteni, în curând-, imediat ce urcă în tren și toți, dar absolut toți se blochează în ușa vagonului. Da, în încercarea de a ieși din blocaj, majoritatea cedează psihic când văd că cei de la cealaltă intrare pătrund nestingheriți pe ușa și își așează posterioarele pe toate locurile. Și ochii le ies din orbite și părul li se ridică și înjură și înjură și înjură și se calcă în picioare și se îmbrâncesc și un om normal ca mine sigur nu s-ar sufoca acolo, nici măcar n-ar fi turtit și nici măcar n-ar adresa mesaje de genul "Doamne, iartă-i că nu șiu ce fac, dar pe mine ia-mă, ia-mă acum!" . Dar nu se întâmplă minunea.
Și așa, un om normal ca mine rămâne cu locul liber de pe culoar, de pe podea, eventual lângă baie(asta-i altă poveste), doar ca să ajungă acasă pentru că n-a mai fost de luni de zile și crede că acum e momentul s-o facă. Nimic mai trist sau ridicol sau jenant.
Dar de ce acel "în memoria" din titlu? Pentru că acum a apărut InterReggio. Sfântul InterReggio! Dar cum? Trenurile care ciculau de nu-știu-câți ani pe șinele românești au fost scoase? Dar e inadmisibil! E strigător la cer! ( cum spunea o publicație) Dar cum? Nu există de fapt vreo îmbunătățire în circulația feroviară? Și o lacrimă stă să pice din ochiu-mi de culoarea smaraldului...
Unii sunt așa de obsedați de a pune mâna pe un loc liber încât atunci când o fac ocupă chiar două- "să fie!". Dar cei care n-au avut șansa să aiba un loc, pentru care au plătit, că tot veni vorba, consideră că l-au apucat pe Dumnezeu de picior fie și dacă au un loc pe jos, pe podea, pe hol, nicidecum în compartiment- unii n-au parte nici măcar de asta.
Și toate pentru ce? Pentru a urca în Trenul de la ora 6 și a ajunge acasă. Casa situată unde? Undeva pe ruta Constanța- Călărași, că pe aici trece Măria Sa, Trenul.
Și așa, un om normal ca mine rămâne cu locul liber de pe culoar, de pe podea, eventual lângă baie(asta-i altă poveste), doar ca să ajungă acasă pentru că n-a mai fost de luni de zile și crede că acum e momentul s-o facă. Nimic mai trist sau ridicol sau jenant.
Dar de ce acel "în memoria" din titlu? Pentru că acum a apărut InterReggio. Sfântul InterReggio! Dar cum? Trenurile care ciculau de nu-știu-câți ani pe șinele românești au fost scoase? Dar e inadmisibil! E strigător la cer! ( cum spunea o publicație) Dar cum? Nu există de fapt vreo îmbunătățire în circulația feroviară? Și o lacrimă stă să pice din ochiu-mi de culoarea smaraldului...
duminică, 18 decembrie 2011
Prostituata de la Universitatea Ovidius
Un titlu bun, nu? E scurt, focalizat exact pe punctul central al articolului(Hefferman, Lincoln, 1990, p. 59). Deci e bun. Dar ambiguu. La prima vedere ai crede că e vorba despre vreo domnișoară ”din interior”, din Universitate, care ziua vine la facultate și noaptea...”interactioneaza contracost cu necunoscuți, până ajung să se cunoască și din punct de vedere intim”. Adică se prostituează.( Nu știu de ce n-am scris așa din prima.)
În fine.
Ideea e că nu despre o studentă la Ovidius este vorba aici, ci despre o domnișoară care noaptea, vis-a-vis de campusul Universității, așteaptă să ”pice ceva din cer”. Pe frig, căldură, ploaie,viscol, tsunami, ea este acolo, pe marginea variantei, îmbrăcată mai mult sau mai puțin sumar, cu șapca în cap- niciodată fără. Și așteaptă. Știm cu toții ce așteaptă.
Nu, n-o condamn. Pentru că nu știu de ce nu preferă alternativa : să depună un CV, să aștepte invitații la interviuri, să meargă apoi la intreviuri, să aștepte telefonul de confirmare sau infirmare- chiar dacă pare un proces anevoios, are și el farmecul lui. Dar are ea motivele ei pentru care procedează astfel. De-asta zic: nu trebuie s-o judecăm din punctul ăsta de vedere, ea știe mai bine de ce a ales asta și e la curent și cu riscurile, probabil. Intenția mea nu e să fac propagandă antiprostitutie.
Însă o judec din altă perpectiva: de ce tocmai în locul ăla? De ce vis- a- vis de Universitate? E o diferență mult prea mare între EDUCAȚIA pe care o propovăduiește Ovidius și IMORALITATEA unei prostituate. E ciudat și curios cum se transformă locul ăsta peste noapte.
În fine.
Ideea e că nu despre o studentă la Ovidius este vorba aici, ci despre o domnișoară care noaptea, vis-a-vis de campusul Universității, așteaptă să ”pice ceva din cer”. Pe frig, căldură, ploaie,
Nu, n-o condamn. Pentru că nu știu de ce nu preferă alternativa : să depună un CV, să aștepte invitații la interviuri, să meargă apoi la intreviuri, să aștepte telefonul de confirmare sau infirmare- chiar dacă pare un proces anevoios, are și el farmecul lui. Dar are ea motivele ei pentru care procedează astfel. De-asta zic: nu trebuie s-o judecăm din punctul ăsta de vedere, ea știe mai bine de ce a ales asta și e la curent și cu riscurile, probabil. Intenția mea nu e să fac propagandă antiprostitutie.
Însă o judec din altă perpectiva: de ce tocmai în locul ăla? De ce vis- a- vis de Universitate? E o diferență mult prea mare între EDUCAȚIA pe care o propovăduiește Ovidius și IMORALITATEA unei prostituate. E ciudat și curios cum se transformă locul ăsta peste noapte.
duminică, 7 februarie 2010
Ego
Tot mai tacut si singur
În lumea mea pustie --
Si tot mai mult
m-apasa
O grea mizantropie.
Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât
de bine --
Aceeasi nepasare
De oameni, si de tine.
( George Bacovia)
În lumea mea pustie --
Si tot mai mult
m-apasa
O grea mizantropie.
Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât
de bine --
Aceeasi nepasare
De oameni, si de tine.
( George Bacovia)
joi, 4 februarie 2010
Securitate
Eram acum câteva luni la şcoală şi simţul meu de elevă silitoare m-a indemnat să (chiulesc) fac in aşa fel incât să fiu solicitată in altă parte – la Rustic( localu’ăla tare in care merge toată Slobozia şi pe care eu il detest şi pe care am fost forţată de imprejurari să-l frecventez; vorba vine- am fost de maxim 5 ori in 2 ani) . Mi-am luat geaca, am coborât scările şi mă indreptam hotarâta spre portar, cu o priviere fixă aţintită asupra lui, pentru că de obicei “face figuri” când vrei să ieşi. Ma indreptam eu aşa, mai grăbită ca niciodată, când deodată popularul nostru portar imi aruncă o privire de “Stai pe loc, eu sunt şefu’aici,pripaso!” M-a derutat. Cum? Privirea mea n-a dat roade?( glumă proastă) M-am oprit ca şi când nu s-ar fi intâmplat nimic şi i-am comunicat gingaş că eu trebuie să ies, că eu trebuie să aduc materiale didactice. Nu m-a crezut. Nici nu mă mir. Niciodată n-am ştiut să mint.M-am intors pe acelaşi drum pe care venisem.
Apoi, brusc, am fost luminată. Mi-am zis să mai incerc incă o dată. M-am intors pentru a doua oară şi am fost atât de scârbită…sau ofensată…nu ştiu, a fost o combinaţie de mai multe sentimente, cert e că m-am intors imediat in clasă.
Nimeni n-o să ştie ce-am văzut atunci.
Ba da.
Păi…nişte tipi mai mari ii zâmbeau parşiv şi galeş portarului. Dar le zâmbea şi el şi zâmbeau şi ei şi el, tot intr-o veselie, arătându-şi unii altora plombele(sâc, eu n-am plombe) şi dinţii care in curând n-o să mai fie albi, dacă nu sunt deja, din cauza fumatului, pentru că da,oameni buni, vroiau să iasă din liceu ca să fumeze alături, la fumoar. Uite şi avantajele fumatului.
Oare ce-i mai rău? Să chiuleşti sau să fumezi? Să chiuleşti o dată sau să fumezi in fiecare pauză?
Şi când mă gandesc că putea să se lege o prietenie frumoasă intre mine si portar…
Lenutza vs. lumea rea
Sau "Urăsc nunta la români".
Azi, ora 09:00
Cu paşii ei grăbiţi de gazelă care a descoperit secretul tinereţii veşnice, vecina mea Lenutza dă buzna in dormitorul meu, strigând sus şi tare că a pus mâna pe cel mai râvnit dvd al anului. Nu-mi spune:"The Imaginarium of Doctor Parnassus" ?Aş vrea eu. Nuuu..."Nunta Săndichii". Săndica e o altă vecină de-a mea, un fel de Lenutza mai modernă şi mai emancipată. Cred că au fost şi prietene cândva. In fine. Şi vine Lenutza , şi se aşează pe pat, lângă mine , cu fundul ei demn de Beyonce şi incepe să urle că de ce n-a invitat-o şi pe ea? Ce? Ea e mai proastă dacă n-a plecat la capitală? Se făcea de râs cu ea?(Cred ca asta e!) Sau ce? (Recunosc, erau ultimele lucruri pe care urechile mele vroiau să le audă la ora aia.) M-a trezit. Inevitabil. De parcă asta-mi lipsea.
"Şi ce vrei să faci acum cu dvd-u'ăla?"
"Să-l vedem amândouă."
"Acum?"
"Păi, da. Văd că te-ai trezit."
"M-ai trezit.M-ai TREZIT! M-AI TREZIT! TU!"
"Eh,lasă. Ştii că cine se trezeşte de dimineată departe ajunge."(Aici mi-a inchis gura.)"Auzi, tu, să nu mă invite ea pe mine. De cate ori n-am ajutat-o io pă ea să o covingă pă tanti Stănutza să ne lase la discotecă? Am fost cele mai bune prietene şi acum uite ce-mi face!"
"Ai dreptate. ai dreptate. Dă dvd-u'."
"Abia aştept s-o văd, afurisita!"
Aici e partea când Lenutza se chiorăşte la al meu laptop şi mă tot pune să dau Pause...să vadă mai bine outfitul miresei...şi al ginericului, bineinţeles."Aaa...il cunosc p-ăsta!S-a dat la mine acum caţiva ani. Venise la discotecă la noi şi nu mai scăpam de el."(Minciuni, habar n-avea cine era.Da'na,orgoliul feminin...)
Ora 12:00
"Afurisita...Ce rochie urâtă avea...Ai văzut?"
"Da,da."
"Las'că mă mărit şi eu şi ăa vezi atunci nuntă cu lăutari, rochie de firmă si maşini la mama-n poartă...şi vin şi ţuica cât cuprinde. Să moară Săndica de ciudă!"(P-asta chiar nu vreau s-o văd.)
Ora 13:00
Lenutza incă face planuri.Eu sunt deprimată.
Ora 14:00
Unde-i Lenutza? A plecat Lenutza.
Ura.
Azi, ora 09:00
Cu paşii ei grăbiţi de gazelă care a descoperit secretul tinereţii veşnice, vecina mea Lenutza dă buzna in dormitorul meu, strigând sus şi tare că a pus mâna pe cel mai râvnit dvd al anului. Nu-mi spune:"The Imaginarium of Doctor Parnassus" ?Aş vrea eu. Nuuu..."Nunta Săndichii". Săndica e o altă vecină de-a mea, un fel de Lenutza mai modernă şi mai emancipată. Cred că au fost şi prietene cândva. In fine. Şi vine Lenutza , şi se aşează pe pat, lângă mine , cu fundul ei demn de Beyonce şi incepe să urle că de ce n-a invitat-o şi pe ea? Ce? Ea e mai proastă dacă n-a plecat la capitală? Se făcea de râs cu ea?(Cred ca asta e!) Sau ce? (Recunosc, erau ultimele lucruri pe care urechile mele vroiau să le audă la ora aia.) M-a trezit. Inevitabil. De parcă asta-mi lipsea.
"Şi ce vrei să faci acum cu dvd-u'ăla?"
"Să-l vedem amândouă."
"Acum?"
"Păi, da. Văd că te-ai trezit."
"M-ai trezit.M-ai TREZIT! M-AI TREZIT! TU!"
"Eh,lasă. Ştii că cine se trezeşte de dimineată departe ajunge."(Aici mi-a inchis gura.)"Auzi, tu, să nu mă invite ea pe mine. De cate ori n-am ajutat-o io pă ea să o covingă pă tanti Stănutza să ne lase la discotecă? Am fost cele mai bune prietene şi acum uite ce-mi face!"
"Ai dreptate. ai dreptate. Dă dvd-u'."
"Abia aştept s-o văd, afurisita!"
Aici e partea când Lenutza se chiorăşte la al meu laptop şi mă tot pune să dau Pause...să vadă mai bine outfitul miresei...şi al ginericului, bineinţeles."Aaa...il cunosc p-ăsta!S-a dat la mine acum caţiva ani. Venise la discotecă la noi şi nu mai scăpam de el."(Minciuni, habar n-avea cine era.Da'na,orgoliul feminin...)
Ora 12:00
"Afurisita...Ce rochie urâtă avea...Ai văzut?"
"Da,da."
"Las'că mă mărit şi eu şi ăa vezi atunci nuntă cu lăutari, rochie de firmă si maşini la mama-n poartă...şi vin şi ţuica cât cuprinde. Să moară Săndica de ciudă!"(P-asta chiar nu vreau s-o văd.)
Ora 13:00
Lenutza incă face planuri.Eu sunt deprimată.
Ora 14:00
Unde-i Lenutza? A plecat Lenutza.
Ura.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)